Si stau si ma gandesc... Am trecut prin atatea intr-un timp atat de scurt. Toate s-au petrecut atat de repede incat poate, nici nu mi-am dat seama. A fost frumos cat a durat, cat am fost noi, cat nu s-a bagat nimeni ... Imi amintesc cum era cand stateam doar noi si ne uitam la cer si vantul ne batea in fata. Era soare. Cantam, dansam si nu ne pasa de nimic. Radeam si visam impreuna la viitor... Dar, ceva s-a intamplat. Am inceput sa ne certam, sa ne cunoastem mai bine, sa "o ardem aiurea" cum spun unii... Ne-am schimbat, dar, cel mai mult eu am facut-o. M-am maturizat, am inceput sa vad viata cu alti ochi, sa constientizez, cat de cat, ceea ce este bine si rau, am inceput sa ma deschid, sa nu mai tin totul in mine si sa stiu ce vreau de la viata asta mizerabila si plina de greutati. Mi-ai spus ca nu ai facut nimic sa ma schimbi, dar ai facut asta fara sa iti dai seama, pur si simplu, prin felul tau de a fi.
Vreau sa plec... Dar, imi spui ca ma iubesti si ca orice s-ar intampla, nu vei inceta sa faci asta. Parca nu imi vine sa te cred pentru ca ai gresit acolo unde nu trebuia. Nu vreau sa te mai aud! Ies la geam sa iau o gura de aer. Dar te vad trecand pe strada din fata blocului meu. Ma dau repede in sparele perdelei sa nu ma vezi. Tu, mergi agale. In drumul tau, intorci capul si te uiti la geamul meu. Mi se opreste respiratia. Tu chiar ma iubesti ? Offf... Mi-as dori sa fie mai usor...
E prea rece, greu, aiurea, prea multa prefacatorie, prea multe aere, iubire, prea ciudat, trist, prea multe lacrimi... De data asta, am plecat!
