Simt ca totul se duce de rapa, nu mai sunt buna de nimic. Nu mai sunt in stare sa fac nimic, totul e gresit. E prea multa rautate in jur, prea multa ura si mult prea multe probleme... Imi vine sa las totul de-o parte si sa ma duc unde vad cu ochii. Nimeni nu ma mai asculta, nimanui nu-i mai pasa de cea care candva, era langa ei.. Acum au ramas 2-3.. dar nici pe ei nu pot sa ii incarc cu problemele mele pentru ca le au si ei pe ale lor.. Ma simt pierduta intr-o lume paralela. Nici in muzica nu ma mai pot refugia, pentru ca sunt mult prea multe.
Nici "acel cineva" nu mai e aici. A preferat calea usoara.. M-am apucat sa fac versuri, poate, poate asa voi mai scapa de "piatra" asta. Dar tot asa de greu imi e. Am nevoie de o pauza, sau de cineva care stie sa fie acolo! Dar stiu ca asta nu se va intampla pentru ca sunt multi care, nu au curajul sa ma cunoasca asa cum sunt eu in realitate, cum sunt eu fara masca pe care o port zilnic...
Mi-e teama.. Nu mai vreau sa mai zic nimic nimanui pentru ca am avut incredere oarba si acele persoane si m-au tradat. Trista poveste, stiu. Dar nu am ce sa fac. Nu sunt tot timpul numai zambet si fericire. Nu pot fi mereu langa cei care au nevoie de mine.
Poate, intr-o zi, o sa stralucesc si o sa imi fie bine, asa cum am visat!
O sa las totul de-o parte si nu o sa ma mai uit la trecut..!
O sa fie frumos, daa.. asta-i de retinut,
Inca putin si am plecat!
Asa cum mi-ai spus si tu: "Dupa 18 ani vreau sa zbori!"
Da, stiu.. Vreau sa vad lumea in culori! :)
Uneori e imposibil. Dar, daca esti aici, cu mine, viata prinde culoare! :)
